proze de dupa-amiaza

azi am ars tot: am inceput cu pestele, pus la prajit intr-o tigaie incinsa. Am turnat apa, uleiul s-a aprins, focul a cuprins carpa pusa la uscat de tanti taman pe capacul aragazului. Am facut vant cu capacul tigaii. Doar pestele s-a ars. Si-am parjolit, putin, carpa.
Intre timp, am curatat cartofi si i-am pus la fiert si-am uitat de ei, pana cand mirosul de ars m-a determinat sa fug in bucatarie, sa prind oala de maner cu un prosop mult prea subtire (nu mi-am inrosit degetele, totusi). Am incercat sa mai salvez cate-un cartof, doi, ca sa am garnitura la pestele ars.
Langa mine se afla o farfurie cu delicioasele bucate. Gura mi-e numai scrum. Sa maninc, sa nu maninc, sa maninc, sa nu maninc?
:)

si asa de putin timp... pentru ca el, nesimtitul asta de somn, nu-mi da pace. Tot casc si casc si, daca nu ma trimiteti la culcare, maine dimineata ma gasiti tot cascand, ceea ce va atrage privirile ingrozite ale sefului, ca sa nu mai vorbesc de efectul molipsitor, colega mea va casca si ea si tot asa, perpetuarea cascatilor, offffffffffffffff, am vrut si eu sa scriu ceva interesant, dar ...
mi-am amintit un joc nebunesc, de vara. Il jucam prin 90 (italia '90, urlau televizoarele in timpul meciurilor, era campionatul ala cu melodie tembela, toti pustanii fluierau cantecelul ala stupid, dar vai, nu-mi mai aduc aminte cum era, cred ca se termina cu "italia -no-o-o-o", sau ceva de genul asta). Jocul incepea dupa-amiaza, inaintea meciurilor. Ne adunam in spatele blocului, sub tei, impingeam gunoaiele cu piciorul, ca sa ne ramana mai mult spatiu "curat" (ne temeam sa nu ne impiedicam in cioburile borcanelor pe care le arunca dupa noi vecinul de la etajul doi, un domn batran si satul de-atatea urlete). Dup-aia coborau la joaca Bianca si Diana (surorile tunse scurt, cu cate o suvita mai lunga atarnand deasupra pleoapelor, la Bianca- suvita era deasupra ochiului stang, la Diana- invers), mai venea Simina, uneori Andreea, balerina. Pe urma apareau baietii: Sebi, Giusi, Nelutu, Romi, Ionel, etc, etc, etc. Si incepeam micul nostru campionat de gimnastica. Ce misto era! Fiecare exercitiu la sol (caci ierburile alea proaspat curatate erau careuri pentru exercitiile noastre) era individual si se realiza pe diagonala. Doamne, ce aiurea ma exprim. Ce sa fac, nu dorm, nu citesc, n-am vocabula, sunt bula, buf (zise cascatul si se sparse). Faceam roata tiganului, podul de sus, intindeam cracii in sfoara, ne dadeam peste cap, mama, ce misto era. Unul din baieti cronometra. Nu trebuia sa depasim 5 minute, daca bine-mi aduc aminte. Ceilalti baieti notau exercitiul. La notare se tinea cont in special de forma picioarelor, de sanii mici care uneori se intrezareau prin bluzele intentionat lasate sa atarne peste iegari, mai ales la roata tiganului, se tinea cont de privire si de zambetul lipit pe buze. Dar, cum era firesc, inainte de exercitiile individuale la sol, fiecare concurenta se pregatea la scara a treia: existau rujuri, farduri de obraz rancede, strugurel, creioane de ochi, rimelul ala in tub negru, ala foarte ieftin, de pe vremuri, elastice de prins parul, etc, etc, etc. Imi aduc aminte de Andreea, era tare gratioasa. Se vedea ca era la scoala de balet, insa statea prost la figurile de gimnastica. Acolo eu eram mai buna, fiindca fusesem in echipa de gimnastica a scolii. Simina nu era prea elastica. Unele fete preferau sa se joace cu panglici si scapau de exercitiile mai grele. Iar juriul, valeu, frate, in fluieraturile si aplauzele lor asudam si zambeam fals, pentru nota cea mai buna. Apareau vecinii pe la ferestre (erau anii aia in care nu ma rusinam sa merg la colindat, prin blocurile vecine si odata, de craciun, un tip m-a primit in bucatarie si imi stia numele si l-am intrebat de unde stie cum ma cheama si mi-a zis ca a privit de pe balcon campionatele noastre de gimnastica. Vai ce m-am mai bucurat si am rosit un pic, dar tot am luat prajituri si am mai colindat si pe la altii), era o harmalaie mai ceva ca la meciurile "italiano-o-o". La sfaristul jocului, primeam medalii. Confectionate din hartie aurie sau argintie, rotunde, mari, scria pe ele "Premiul I" si "Campionatul de gimnastica". Inca mai am multe asemenea medalii, le-am pastrat in ghiozdanul portocaliu (pe unde o fi, oare?). Pe langa medalii, castigatoarele primeau si cadouri: carti furate din bibliotecile parintilor, flori furate de baieti sau mere. Dar... nu era doar campionatul de gimnastica. Mai era si concursul de miss, in care, cu acelasi juriu, defilam imbracate misto si machiate super naspa. Era proba de miscare scenica, apoi proba muzicala. Repertoriul: Madalina Manole ("fata draga", "sa nu ma minti", "dansul iubirii, cu o fata si un baiat, este un dans care niciodata nu e de nimeniiiii uitat") si altele (o sa zic doar cantecele: "fotoliul din odaie", "deschideti poarta soarelui", etc, etc).
Cam asa ne-am petrecut vacanta de vara. Chiar nu mai stiu daca era anul 1990 sau 1994. Microbistii pot sa identifice si singuri.
Si despre ce-am mai vrut sa scriu? Am calatorit la Miercurea Ciuc, zilele trecute. Am vizitat fabrica de bere, m-am confundat, pentru o clipa, cu Charlie (ala din "Fabrica de ciocolata"), a fost tare misto (mai ales la sanius, la izvoarele minerale, etc, etc, etc).
Noapte buna, copii!

E-asa de frumos afara... Acum vreo ora m-a sunat sotul meu sa-mi spuna sa ies la plimbare, fiindca eu, ascunsa in barlogul asta, cu draperiile trase nici nu mai stiu ce se intampla pe-afara... In timp ce vorbeam la telefon am tras putin draperia alba si lumina m-a lovit in ochi, a trebuit sa-mi inchid pleoapele, nu mai eram atenta la conversatie, am scurtat-o, am lasat draperia sa alunece la loc si, dupa doi-trei pasi in spate (pasi de dans, desigur), iata-ma in scaunul asta, cocosata, cu fereastra in dreapta, cu gandul de-a iesi un pic... Da, chiar o sa ies, nu va mint. Sper sa ma astepte soarele. Macar pana se termina melodia (Mariza, fado). Dar stiu ca lumina e inselatoare, cred ca afara e frig, trebuie sa fie atat de frig, incat nu pot sa imbrac bluzita decoltata, mai bine o bluza pe gat, e buna si-asta cu care sunt imbracata acum. L-am intrebat pe Mone daca vine cu mine la plimbare, dar el merge la Vikingi sa manince, cu un prieten. A zis ca-mi ia un suc daca merg cu el, dar n-am chef sa intru in alta vizuina, imi doresc doar o plimbare prin soare si-atat. Azi vine Aura. O s-o sun de-afara, plictisita de singuratate, o sa vorbim mult si bine, o discutie lunga pana in parc. In parc va fi plin de copii, care la ore din astea ies de la gradinite. Vor fi si indragostiti pe leaganul-bancuta, o fetiscana in bratele unui baiat, sarutandu-se. Cersetorii isi mai dezmortesc, in soarele asta, oasele.
Intotdeauna ies greu din casa. Nu stiu de ce. Chiar si-acum, in loc sa ma plimb, ma gandesc asa de aiurea, fac planuri, construiesc irealitati, soarele trece, trece, trece, dar inca blocul de vis-a-vis e scaldat in lumina. Deci, o sa maninc mai intai o supa. Furata de la maica-mea, fiindca eu n-am gatit nimic. Si da, am mai pus un cantec. Si dupa-amiaza am un examen pentru care, rusine, n-am invatat nimic. Dar nu-i nimic, seara o sa fie bine, o sa citesc ceva misto, o sa adorm linistita. S-a rupt patul si asta e chiar foarte grav. Era un pat vechi, din copilarie, de vreo 20 si ceva de ani. Scrie, pe tablia lui, "La multi ani". Si, undeva, pe o alta tablie, de la cap, era desenata o cruciulita si scria Sf. Maria, cu un creion chimic, eu am scris, in copilarie, intr-un acces mistic, in fine. Inca-i soare. Ar mai fi o sansa sa ies. S-a terminat si cantecul, deci e numai bine. Ba parca-mi trece si foamea. E deja ora unu. Presupunand ca ies acum, soarele m-ar lumina pentru cel putin o ora, asta pentru ca nu-i nici un nor pe cer.
Of of of.
Plec la plimbare, ta dam, ta dam

Am citit, de curand, cartea lui Kenzaburo Oe, "O experienta personala" (Ed. Rao, 2004). De ceva vreme n-am mai citit o carte atat de misto, care abordeaza o tema foarte interesanta (nasterea unui copil cu handicap cerebral si efectele acestui eveniment asupra vietii lui Bird, tatal copilului)... mi-a placut mult onestitatea din paginile romanului, infuzia de autobiografic si mersul abrupt al trairilor personajelor. Totusi, finalul a venit prea brusc si prea concentrat, mi s-a parut un pic artificial, sau poate doar lipsit de surpriza. Kenzaburo Oe a primit Nobelul in 1994.
Nu-mi prea place sa scriu despre carti, fiindca nu ma pricep la asta, insa am vrut sa va spun ca merita sa cititi romanul...

visez la o saptamana asa:
ziua 1- o plimbare de dimineata cu Aura, o ciocolata calda si-o tigareta cu aroma de cirese in "Flowers" ("I see flowers on the wall, they don't bother me at all..."). Pe urma un somn bun, cateva pagini din "Sotronul" lui Cortazar (o carte din care-mi place sa citesc putin cate putin, ca sa ma tina cat mai mult), muzica (de preferat latino, ca sa ma trezesc rapid, apoi fado, ca sa devin patetica, apoi ceva ritmat, poate Benassi Bros, cu ritmurile de te iau dracii cat sunt de misto, dintotdeauna am visat sa devin tobosar). Dupa-amiaza as vrea sa gatesc o supa care sa ma tina toata saptamana. M-as plimba lung prin oras, poate i-as face o vizita si Medei si poate as merge la Marica (dar numai daca-mi da o paine cu zacusca), iar daca ar fi primavara, as sta fix sub tufa cu ploaie de aur, daca ar fi vara - as manca un mar zemos din pomul de langa gardul vecinului, daca ar fi iunie as manca cirese, in nestire, furate de la Marius. Maiii... ce foame mi-e, de-asta scriu doar despre mancare...
In fine, sarind peste toate poftle, ce-as mai face? M-as da in leaganul fetitei si as privi orasul de sus. Sigur ca Meda ar vrea sa sara pe mine, dar, fiind cu noroi pe labute, n-o las. Puii ei sunt mai fricosi, imi dau pace.
ziua 2: dimineata foarte devreme - o cicaleala de la Eugen (care tine sa-mi reaminteasca faptul ca i-am promis ca scriu la scenariu), un drum pe langa cafeneaua Arizona (privesc intotdeauna la lumea dinauntru, dar n-apuc sa vad mare lucru, fiindca merg repede), un scurt popas in libraria Universitatii, mai mult ca sa scap de frig. Acasa un pic de "Hai di hai", un gand la vocea minunata a lui Ducu, "ai, hai, hai, hai di hai, pe sub flori ma leganai", apoi un mesaj pentru Ducu, in care ii reamintesc ca vocea lui e de un miliard de ori mai intreaga decat cea a lui Doru Stanculescu, Ducu se va bucura si se va rusina si va zice, "bine, tu", eu as zambi, as incheia discutia si m-as apuca de scris. Textul n-ar avea cum sa iasa perfect ca o portocala, asa ca voi esua intr-o lectura din Truman, something true, something true... Dupa-amiaza: poate o plimbare la Gradina Botanica, zabovit langa iaz, cautat bancuta acoperita de trandafiri si iasomie (asta numai daca-i vara) si inspirat adanc. As pleca din gradina botanica gandindu-ma la culoarea parului, daca merita sa mai fiu blonda si sa-mi decolorez suvite cu iasomie sau nu. As constata ca am ratat ocazia de a culege flori de iasomie pentru parul meu, pe furis, din gradina botanica. M-as multumi cu frunza de lamai din buzunar.
ziua 3: dupa o noapte alba, de povesti nesfarsite cu Mone, despre iubitele lui Mone, m-as culca. Jumatate din zi s-ar pierde in somn. Cu sau fara cosmaruri. Sa zicem - fara. La trezire, foarte tare cantecul "Beautiful day" (U2) ("there's no room, no space to rent in this town... to take you out of this place, it's a beautiful day, ieieieieie, it's a beautiful day, touch me, take me to that other place, teach me, I know I'm not a hopeless case"). Inca multe alte cantece cu vocea lui Bono, "one need in the night", mi-ar fi dor de mare si as visa, esuand in cada. Neaparat as incerca un sapun cu miros nou. As fura unul din dulapul maica-mii. As scrie o lista de cumparaturi si mi-as admira rochiile din dulap. As face doua, trei jocuri de glezna, pentru musculatura mea pufoasa. Love a higher law. As scrie ceva. Despre Lulu care-a murit, sau poate as scrie ceva la scenariu. Depinde. Seara, pe messenger cu Ioana, care mi-ar arata rochii de mireasa. Eu as constata doar defectele: cu trena aia lunga stergi tot praful, decolteul e prea ascutit, etc, etc, etc.
ziua 4: mi-ar placea mult sa ma intalnesc cu Alina. Sa vina din Italia si sa iesim la o plimbare prin cartier. Sa ne amintim de gradinita, de baietii pe care i-am iubit, de prietenele noastre moarte. Sa radem cu lacrimi, intr-o stare de abrambureala, sa ne asezam pe o banca din parcul lui rihard si sa ni se faca frig la picioare, apoi alina sa porneasca masina si sa mai mergem asa inca vreo ora-doua, aiurea pe strazile orasului, sa incalcim strazile, sa ne pierdem in povesti. As mirosi un parfum dintr-un magazin de pe Calea Victoriei, e intr-o cutiuta purpurie, parca. Costa doua milioane. As constata ca n-am atatia bani...
Dupa-amiaza mi-ar placea un club de lectura, urmat de o repetitie neconventionala cu actorii si Eugen. Mai tarziu, o noapte de dans, in Ernesto sau Salsa. O plimbare pe jos, pe la 3 dimineata, spre casa. Ganduri vesele.
ziua 5: o dimineata cu amintiri. Cu si despre. "With or without you" (acum ascult u2, de-asta mi-e atat de contaminata insemnarea. De mancat, inca n-am mancat nimic, deci o sa vorbesc iar despre mancare). As merge singura la cofetaria cea mica din centru si mi-as comanda un san. De-ala cu ciocolata. M-as distra mancand. As rade. Vanzatoarea de la tejghea m-ar privi suspect si...da, cum era sa uit? Mi-e dor sa ma imbrac traznit. Sa-mi cumpar oja aurie. Sa o ascund de fetita, daca vreau sa-mi ramana doar mie. Ce egoista sunt...
ziua 6: in sfarsit Eugen mi-ar spune "mneata" fara sa ma cicaleasca. Ducu ar rezolva actele asociatiunii. Aura ar face o omleta cu rosii de la ferma. Mone n-ar mai fuma si n-ar mai avea palpitatii. Aprilush ar pune la cale petreceri cu confetti. Ioana ar decide sa-si amane nunta (vai doamne, daca citeste insemnarea, ma omoara. Nu mai ies din casa, valeu). Vlansarda lui Mad ar fi plina de povesti minunate. As avea chef de-o plimbare pe dealurile clujului. Sau o iesire, undeva, oriunde. Tot la mare? O baie lunga, un sapun din grecia, adus de anca, sampon de la mama, pasta de dinti de la lucia, cerceii mei albi in forma de virgula, peria de par verde, cu ochi de broasca. Apoi calculatorul asta cu tastatura neagra...
ziua 7 (pfuai, ce lunga-i saptamana): vise. Visuri. visele. Pe la masele.
Pa.

pentru aurash, aprilush, mone si lapusan:

Alo, sindicatu'? Alo, alo! Tovarasi! Stati linistiti, bestia is back ("muhaha", ar fi zis Ruji)...

Ca care mai e treaba pe la voi? Alo, Pascani, Irlanda, Cluj via Manastur (mai incoace de fornetti), Titulescu eight? Hmmmmm, noua ne este tare dor de voi, dragi prieteni plecati pe alte meleaguri. Asociatia are nevoie de voi! Fiii satului se roaga pentru sufletele voastre, sa va dea Domnul minte sa va intoarceti acasa, hhhhhmmm, ce bine ar fi sa imi raspundeti la scrisoare, hhhhhhhhmmmmm , hhhhhhhhmmmmm (ma blocasi, ajutoar, ajutoar, sa nu ma leshi sa ma inec la mal, ca la tata casa-i lumina, latra canii oala-i plina )

Asadar si prin urmare, grecii faceau comert pe mare. Prin urmare, asa deci, este vorba despre greci.

Dupa cum v-ati prins, sindicatu' are logoree. Bine ca n-am gresitu ultimul cuvantulu. Amen.

Deci o iau de la inceput. Deci unde ramasesem? A, tot acolo, deci pe scaun. (stiu ca nu radeti de glumele mele expirate, valeu, valeleu)...

Bestia vrea sa va spuna doar atat:

Hmmmm, Bestial alala (sing with me!) Christmas is coming...

:) va tzuc pe totzi. K asha imi plake mye.

Bo, va les ca somn la mine. No merj si dormi, ma bestie. Bine, pa. Paaaa. Hmmmmm. Pa

V-AM FACUT-O!!! SINDICATU' RULES!!!
("prietenii stiu de ce...")

Dragi cititori,

Va invit astazi, de la ora 18, la "Clubul de lectura". Unde? La Cluj, Casa de cultura a studentilor, sala 26. Voi citi 2 proze din carticica mea. Dupa lectura si critici, ne uitam la un film "surpriza". Moderatorul Clubului de lectura este poetul Stefan Manasia.

Sa veniti, da?

ati observat deja: in dreapta e un chenar cu buburuza, in care apare numarul de vizitatori si tara din care este accesat blogul meu. Banuiesc ca e vorba de romani si sunt foarte curioasa: "cine" se uita din India la blogul meu? Din Cipru, Turcia, Polonia, Spania, etc, etc?
mi-ar placea sa si comentati cate putin, macar asa, sa scap de curiozitati...

tanti magda mi-a umplut rucsacul cu creme: o crema de maini, cu glicerina, una extract de ceai nu stiu de care, o crema pentru ochi, o crema de zi si una de noapte, recharging si relaxing, in fine... mai lipsea budinca si eram "plina" si satula de tot tacamul...
ce sa zic... m-am speriat ingrozitor. "Arat chiar asa de groaznic?" am intrebat-o si doamna magda a inceput sa rada, "nu, draga mea, dar trebuie sa ramai frumoasa, femeile din ziua de azi sunt rele, numai ce te trezesti ca o pustoaica iti fura barbatul, fetele din ziua de astazi sunt in stare de orice, asculta-ma, crede-ma pe cuvant, se incurca cu batrani numai pentru bani", etc, etc, etc...
"Va multumesc, dar nu-mi trebuie atatea creme", "ba da", "ba nu", "va multumesc", "cu placere", etc, etc, etc...

stiu ca bunica imi fura din creme. intra in baie si iese de acolo cu un zambet larg si mirosind a fructe (confunda crema de zi cu cea de noapte si de-asta miroase asa de bine ziua...). Confunda, probabil, crema demachianta cu crema de maini, dar n-are-a face...

Astazi ma gandeam ca o sa expire cremuletele alea nefolosite si mi-am ales... masca. Am intins, pe fata, un strat subtire, conform instructiunilor, din pasta transparenta. Dintr-o data fata mi-a devenit lipicioasa. Mai trebuie sa rabd inca vreo 10 minute cu lipiciul asta pe fata. Se usuca incet si pe urma o sa desprind pojghita subtire si tenul meu va respira in voie. Acum imi simt pielea incordata. Cand imi "preparam" masti cu castraveti, era alta senzatie... ma simteam ca la baie, cu apa pe fata, amuzant. Si eram verde...
Dar... ce s-a mai speriat fiica-mea cand m-a vazut, pentru prima oara, cu masca asta ciudata... de castraveti am ras si-am ras amandoua pana mi-au cazut castravetii de pe obraji, din pricina grimaselor. Dar cand m-a vazut cu pojghita asta, fetita s-a ingrozit, "mama, ce-ai patit?" aproape ca i-au dat lacrimile, "ti se rupe pielea", mi-a spus, eu ma prefaceam ca nu stiam ce e cu mine, iar ea "uite, se desprinde pielea" (de fapt, se desprindea crema deja uscata). I-am explicat si s-a linistit...
inca 7 minute... ce incet scriu...

6
5: mi-e foame, as manca struguri
4
3
2
1: fara inspiratie
in sfarsit, ma duc sa-mi scot masca