ai adus jurnalul?
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
postat de proze in 2009-11-11 22:16 | General
(cam asa intreba bunica daca aveam sau nu "ziarul de azi". Un alt cuvant care mi-a ramas drag: "scumpete").
astazi, ca sa incep in ton de jurnal, fiind in concediu de boala, am tras chiulul de la ce m-a sfatuit doctorul ("sa stati doar in casa toata saptamana"- sesizati adresarea? Nu mai sunt un tzanc, da?! si apoi "iar daca e nevoie sa iesiti pentru cateva minute, neaparat cu ceva la gat si cu capul acoperit").
Ei bine, n-am rezistat tentatiei. E drept ca zilele trecute am fost atat de slabita incat am zacut, la propriu, in patul pe care ajungi sa-l urasti cand te imbolnavesti, fiindca te inghite, devine un fel de prelungire slinoasa a ta, o propteala care iti promite, cu jumatate de voce, vindecarea. Toate celelalte obiecte ajung sa graviteze in jurul patului: o punga doldora de medicamente, apa, ceaiuri etc etc etc. Si cea mai mare tentatie - lumea din fereastra, norii, soarele, promisiunea unui parc colorat si cald si mai bun decat orice medicament.
Asa ca, azi "am comis-o" (cred ca expresia asta o am de cand cu bucurestiul), n-am fost prea ascultatoare si am iesit la plimbare, asa, pe la pranz, cu pretextul ca trebuie sa fac o supa si am de cumparat alea si alea. Pretextul era doar pentru neascultare si se rostea in gand. Supa chiar am facut-o, ca altfel muream de foame.
Si, inainte de piata, am zacut vreo ora in parc, pe-o banca, Era soare, o toamna incantatoare, auriul cald care ma zapaceste, o atmosfera asa de linistita. M-am gandit ca orasul asta nu e foarte urat, totusi. Ca o pauza de-asta imi da o incredibila stare de bine. Io eram singura cu caciula si fular si muream de cald, curgea apa pe mine, de la tample spre ceafa si pe spate, si am mai comis-o o data, am renuntat la caciula si fular si am pornit asa spre casa. Pe drum, o tanti cersea si i-am dat un leu si m-a intrebat, cu o privire curioasa: "esti cumva la liceu?" am zis "nu" si-am disparut repede in piata, ca n-aveam chef sa spun cati ani am, cu ce ma ocup, ce caut la pranz in oras etc. Dar ma enerveaza uneori ca am moaca asta de tzanc, tocmai pe cand mi se dadea iluzia ca am crescut mare ;) Oare o sa fiu vreodata altfel? Varsta mea reala cred ca e de vreo 20, ca parca nu mai am nebunia de la 18 ani si nici infantilismul de la 19 :). Si peste cateva zile ar trebui sa sarbatoresc, nici n-am apucat sa ma gandesc ce cadou sa-mi fac.
Si da, cred ca de-asta ma opreste lumea pe strada (acum cateva zile, mai multe, cred, o babuta m-a intrebat: "nu va suparati, ce zi e astazi?", era marti sau poate joi si i-am raspuns si mi-a zambit, fericita). De-asta, ca-i observ, uneori caut sa deslusesc dincolo de zambetele sau incrancenarile lor, le inventez un trecut si un viitor apropiat, le si spun, in soapta, povestea (si nu stiu cum se face, dar unii chiar o aud si simt nevoia sa-mi raspunda. Foarte ciudat).
Cat despre tantari, in ultimele seri am stat cu urechile ciulite, mi se parea ca aud zumzete de tantari, noroc ca mi-a mai functionat creierul si-am deslusit ca zgomotul acela e de la motociclistii vitezomani din cartier, care se-ntrec, noapte de noapte (ce sa mai faca tantarii pe frigul asta, saracii). Chiar acum un tantar pe strada :) tocmai ce-a trecut :)
Bine, restul gandurilor le pastrez pentru mine. Noapte buna.
astazi, ca sa incep in ton de jurnal, fiind in concediu de boala, am tras chiulul de la ce m-a sfatuit doctorul ("sa stati doar in casa toata saptamana"- sesizati adresarea? Nu mai sunt un tzanc, da?! si apoi "iar daca e nevoie sa iesiti pentru cateva minute, neaparat cu ceva la gat si cu capul acoperit").
Ei bine, n-am rezistat tentatiei. E drept ca zilele trecute am fost atat de slabita incat am zacut, la propriu, in patul pe care ajungi sa-l urasti cand te imbolnavesti, fiindca te inghite, devine un fel de prelungire slinoasa a ta, o propteala care iti promite, cu jumatate de voce, vindecarea. Toate celelalte obiecte ajung sa graviteze in jurul patului: o punga doldora de medicamente, apa, ceaiuri etc etc etc. Si cea mai mare tentatie - lumea din fereastra, norii, soarele, promisiunea unui parc colorat si cald si mai bun decat orice medicament.
Asa ca, azi "am comis-o" (cred ca expresia asta o am de cand cu bucurestiul), n-am fost prea ascultatoare si am iesit la plimbare, asa, pe la pranz, cu pretextul ca trebuie sa fac o supa si am de cumparat alea si alea. Pretextul era doar pentru neascultare si se rostea in gand. Supa chiar am facut-o, ca altfel muream de foame.
Si, inainte de piata, am zacut vreo ora in parc, pe-o banca, Era soare, o toamna incantatoare, auriul cald care ma zapaceste, o atmosfera asa de linistita. M-am gandit ca orasul asta nu e foarte urat, totusi. Ca o pauza de-asta imi da o incredibila stare de bine. Io eram singura cu caciula si fular si muream de cald, curgea apa pe mine, de la tample spre ceafa si pe spate, si am mai comis-o o data, am renuntat la caciula si fular si am pornit asa spre casa. Pe drum, o tanti cersea si i-am dat un leu si m-a intrebat, cu o privire curioasa: "esti cumva la liceu?" am zis "nu" si-am disparut repede in piata, ca n-aveam chef sa spun cati ani am, cu ce ma ocup, ce caut la pranz in oras etc. Dar ma enerveaza uneori ca am moaca asta de tzanc, tocmai pe cand mi se dadea iluzia ca am crescut mare ;) Oare o sa fiu vreodata altfel? Varsta mea reala cred ca e de vreo 20, ca parca nu mai am nebunia de la 18 ani si nici infantilismul de la 19 :). Si peste cateva zile ar trebui sa sarbatoresc, nici n-am apucat sa ma gandesc ce cadou sa-mi fac.
Si da, cred ca de-asta ma opreste lumea pe strada (acum cateva zile, mai multe, cred, o babuta m-a intrebat: "nu va suparati, ce zi e astazi?", era marti sau poate joi si i-am raspuns si mi-a zambit, fericita). De-asta, ca-i observ, uneori caut sa deslusesc dincolo de zambetele sau incrancenarile lor, le inventez un trecut si un viitor apropiat, le si spun, in soapta, povestea (si nu stiu cum se face, dar unii chiar o aud si simt nevoia sa-mi raspunda. Foarte ciudat).
Cat despre tantari, in ultimele seri am stat cu urechile ciulite, mi se parea ca aud zumzete de tantari, noroc ca mi-a mai functionat creierul si-am deslusit ca zgomotul acela e de la motociclistii vitezomani din cartier, care se-ntrec, noapte de noapte (ce sa mai faca tantarii pe frigul asta, saracii). Chiar acum un tantar pe strada :) tocmai ce-a trecut :)
Bine, restul gandurilor le pastrez pentru mine. Noapte buna.
